vineri, 25 decembrie 2020

Adevărul provoacă stres minciunii

 

Crăciunul anului 2020 


Cei mai mulți dintre noi consideră că în perioada sărbătorilor de iarnă se amplifică în noi cea mai profundă stare de spirit. Ne amintim de cei dragi, le facem cadouri și urări, zâmbim mai des și ne deschidem mai ușor inimile către cei cu care intrăm în contact. Sunt momente feerice, în care amintirile negative dispar și ne bucurăm de prezentul încărcat de lumină și cântece zglobii. Remarcați în ce atmosferă plină de încredere și siguranță ne aflăm cu toții acum, cu atât mai vizibilă după lunga perioadă încărcată de nesiguranță care ne-a însoțit pe tot parcursul anului 2020.

Vor trece și aceste sărbători.

Vom reveni la îngrijorare și frică, sau vom păstra starea pozitivă de acum? Ce convingeri vom lăsa să ne zburde prin minte din ianuarie 2021? Cui vom permite să ne influențeze principiile și în ce direcție? Unde este liberul nostru arbitru? Ce alegeri vom face și cât de utile vor fi, sau mai degrabă pentru cine?

E momentul să înțelegem mai multe în acest Crăciun special. Anul 2020 a fost o sită, un selector ideatic, iar acum ne este oferită șansa să alegem ”la rece” pentru noi și sufletul nostru. Creația este infinită iar variantele sunt la fel de multe. Adevărul nu are nevoie de reclamă, nu dă din coate și nu plătește vedete, speakeri sau lideri. Ele este calm, luminos și de cele mai multe ori neclintit. Când, totuși, se pune în mișcare șterge toată minciuna, ipocrizia, fățărnicia, falsitatea, viclenia și necinstea.

Ce te învață stomacul tău?

Să aveți înțelepciune!

miercuri, 15 noiembrie 2017

Cabinetul de nutritie este pentru oameni care vor si se pun pe treaba !

NU sunt activ pe net. Nici nu am cum! (am remarcat ultima mea postare ....)
Timpul petrecut cu pacientii si cu viata mea nu imi permite !
Si chiar ma bucur ca nu sunt ... '"legat" de lumea virtuala!

Asa ca, atunci cand vrei "sa dai piept" cu realitatea esti binevenit la cabinet !
Eu doar te pun la munca!
Esti constient ca poti obitne alte rezultate cu alte actiuni!
Hai sa vezi care sunt actiunile optime pentru tine!
Beneficiezi de program personalizat si de suport indeaproape !

programare la tel : 0769 68 68 69  /  0742 11 24 80

"Nu conteaza ce spun sau fac altii ci conteaza ce faci tu ca sa fii sanatos !"

miercuri, 9 martie 2016

Prezentul este valoarea actiunilor din trecut

(articol preluat de pe nutritionistiasi.wordpress.com)

Sunt om si viata are valoare in ochii mei. Acest fapt consider ca este definitoriu pentru o timp pentru a gandifiinta umana care se considera evoluata si capabila de a face alegeri  constiente.
Pentru ca ne bucuram de acest avantaj ne conducem viata dupa convingerile personale „sapate” in trecut, in mintea noastra, de mediul social si cel educational.  Dar se pare ca intr-un moment special din viata ne trezim. Ne ridicam ochii din harta trasata de altii. Si ceea ce descoperim este adevarata noastra menire.
Atunci este momentul in care ne miscam, ne angrenam si realizam cu placere, pasiune pasii pentru a ne atinge menirea : Succesul! E succesul care ne implineste si ne aduce fericirea.
Atentie ! Pana ajungeti aici veti crede ca succesul este facil, peste noapte, rapid, usor de atins!
Vestea proasta este ca este exact contrariul ! Orice succes este urmarea unui EFORT desfasurat pe perioade lungi si foarte lungi in  cadrul unui proces in care sunt implicati foarte multi factori.
Esti pregatit pentru efortul acesta? Esti dispus sa te angrenezi sa actionezi pentru visul tau?
De multe ori  este implicata vointa, dorinta puternica si actiunea perseverenta.
***
Toate cele de mai sus sunt TEORIE, dar sunt esentiale pentru orice actiune de valoare !
Fiecare dintre noi traim zilnic fapte de viata in directa legatura cu preocuparile, profesia si mediul social in care ne „invartim”. Par a fi situatii banale dar complexitatea este evidenta daca aprofundam paienjenisul de fenomene implicate.
  1. Situatia din prezent, fie rea – fie buna, este rezultatul actiunilor din trecut!
  2. Inevitabil, daca vrem alt rezultat, e necesar sa faptuim alte actiuni!
Aceste principii sunt statutare in organizarea programelor nutritionale oferite de noi la cabinet.
Alimentatia corecta este responsabilitatea fiecaruia dintre noi iar atunci cand simtim ca este util,  ajutorul il putem primi de la nutritionist-dieteticieni. Astfel, in profesia de nutritionist, rezultatele sunt cuantificabile prin masuratori : kg, cm, valori biorezonatorii – masa grasa/masa slaba, dar si prin evaluarea (subiectiva, dar plina de valoare pentru subiect!) modificarii starii de bine.
Din experienta pacientilor nostri la cabinet, cel mai bun demers in alegerile alimentare corecte este caracterizat de disciplina organizatorica si nu de vointa! Acest fapt este evident in momentul comparatiei dietei restrictive cu programul alimentar personalizat care de fapt imbratiseaza un stil de viata sanatos pe o perioada lunga de timp (ani sau chiar toata viata).
Daca in cazul unei diete restrictive, persoana lupta cu maxima vointa, in cazul programului de stil de viata sanatos „strangerea de dinti” dispare cu desavarsire. Diferenta de atingere a tintei propuse este timpul, pentru stilul de viata sanatos durata este cu mult mai lunga dar … SIGURA si se insoteste de stare de bine pe termen lung si de micsorarea evidenta a riscurilor de imbolnavire.
Mentionez ca tinta propusa, in cazul termenelor rapide,  vizeza doar greutatea si formele corporale, excluzand din start preocuparea pentru sanatate si viziunea globala, in special ce se petrece dupa finalizarea dietei, cu alte cuvinte, preocuparea mentala pentru rezultatul imediat, limiteaza viziunea de ansamblu. De exemplu :  Ce fac dupa ce termin dieta? Ce, cat si cum aleg alimentele atunci? Pot sa reiau dieta, si cand? Oare toata viata o sa fie o dieta? Voi recastiga in greutate dupa ce nu mai tin dieta?
Concluzionand:
Dieta restrictiva si suplimentele pentru pierdere in greutate – creatii ale industriei de profil – sunt ajutoare de moment. Daca stilul de viata anterior se mentine, dupa o perioada de timp greutatea revine si chiar depaseste valoarea anterioara.
Avem minte si putem gandi:
  • interesul producatorului / initiatorului este indreptat spre celebritate si profit,
  • fiind, asa cum afirma ei, eficiente, de ce revine cantitatea corporala la valoarea anterioara si raman in continuare supraponderali, obezi ?
  • SI REIAU : DACA AM AJUNS IN ACEASTA SITUATIE, DIN PREZENT, DIN CAUZA ACTIUNILOR DIN TRECUT, NU E MAI NORMAL SA SCHIMBAM ACTIUNILE VECHI CU ALTELE NOI, DE BUN SIMT ?
Esti dispus sa schimbi actiunile tale zilnice?
DA? Esti binevenit la cabinet, sa inveti si sa aplici o viata noua care sa iti aduca satisfactii pe termen  lung!
Cu drag,
Constantin Tibirna
Nutritionist si Dietetician licentiat

duminică, 6 septembrie 2015

Flavonoidele si argintul coloidal - Ajutor pentru sezonul rece!

Sezonul rece vine cu riscul crescut de imbolnavire : , raceala, gripa, bronsite, pneumonii, dureri articulare, episoade de astm....
Poti preintampina toate acestea prin actiuni preventive. Flavonoidele si argintul coloidal sunt ajutoare importante in mentinerea unui organism sanatos! Citeste aici despre flavonoide si aici despre argintul coloidal .
Iti propun urmatoarele doua remedii : Flavin 7 si Nano Silver, care vin acum la oferta de nerefuzat.



Comanda acum : 0742 111 604 / 0769 68 68 69 (in limita stocurilor)
http://www.cardio-flavin7.ro/cardio-flavin7/0/0/2/437

marți, 11 august 2015

Fitness, Pensia si MLM-ul

O asociere critica si sa vedem de ce.

  • Foarte multi oameni isi fac abonament la o sala de fitness, dar sunt putini cei care se duc consecvent sa faca exercitiile. Cei care se duc consecvent si lucreaza serios obtin rezultatele dorite si sunt admirati de toti pentru abdomenul plat, cu "patratele" si chiar pentru intregul lor corp "sculptat"/tonifiat. Oamenii care si-au facut abonament si nu merg la sala, recunosc ca e vina lor ca nu s-au dus si nu au pierdut in greutate. In general, nu dau vina pe sala de fitness si nu afirma ca aceasta nu este buna (si cu toate acestea mai sunt si unii care fac asta).


  • In alta ordine de idei, este de-a dreptul impresionant cum oamenii invata, se educa si merg la serviciu, 20-30-40 de ani. Isi doresc sa atinga maestria itr-un anumit domeniu si ies la pensie cu un venit de 3 ori mai mic decat salariul primit atunci cand erau angajati si cu toate acestea, atunci cand incep o afacere proprie (clasica sau MLM) vor sa se imbogateasca repede, eventual fara efort , fara efortul de a-si maestri actiunile si chiar mai mult, nu isi asuma responsabilitatea rezultatelor obtinute. In acest caz este clar ca nu sunt cele dorite si dau vina pe companie, pe produs, pe instruire si pe orice altceva in afara de ei.


  • Am citit o statistica financiara de curand si am inteles astfel de ce din 100 de oameni care incep o activitate intr-un MLM doar 3-5 merg mai departe si dobandesc succes (mai mic sau mai mare) si recunosc ca procentul este aproximativ la fel cu cei care adopta o dieta la moda (de pe net sau de oriunde) pentru pierdere in greutate. In schimb, este unul deosebit de mic comparativ cu reusita de 60-65% a celor care, constienti si bine informati (studiaza si cer sprijinul unui specialist sau a celui care a avut succes! - cu alte cuvinte depun efortul de a invata/afla), adopta (adica actioneaza) un stil de viata sanatos (cu aplicabilitate in timp - ceea ce ma bucura fiindca constat astfel, ca acesti oameni devin din ce in ce mai responsabili de starea lor de sanatate pe termen lung!)
Am facut aceasta analogie care se poate extrapola la orice domeniu al vietii umane, fiindca oriunde, unii nu au succes defel, unii au succes moderat, iar altii au succes considerabil.

Si concluzionand totusi, am asociat cei trei termeni tocmai pentru ca nici un obiectiv nu poate fi atins fara munca/efort si niciodata "peste noapte". Norocul care i-a lovit pe unii are de fapt ore/zile/luni/ani de munca in spate (pana si venitul rezidual numit pensie se obtine LA FINALUL a peste 20-30 de ani de munca).